erasing rewind. aprilie 26, 2008

Briefing. multe intrebari, tonomate de cafea, priviri pe furis, aaaa, da, astia sunt aia care ne-au comentat pe blog, aha, a, uite-i si pe ceilalti, dada, e dragut tipul ala din spate, mama, pe tipele alea le stiu de la preselectie, aha, suntem toti aici…

chipuri cu totul necunoscute ne asteapta zambind a ”haaa, stim noi ce va asteapta”. Ne sunt prezentati si cele 2

tabere (echipele vs. clientii) se privesc curioase. parca incercam sa ne ghicim unii pe altii, sa vedem daca am avea deja niste preferinte. sa stim ca atunci cand tragem la sorti o sa putem

spune ”yessssssssssssssss”.

un bol cu bilete si 10 maini pentru care o sala intreaga se roaga sa fie castigatoare. intr-un sens incipient, evidement, de-abia tragem la sorti clientii :D…  Adreea are mainile perfecte azi, up you go!

Alors… Toate locurile ocupate, zumzait, doua chipuri noi,  vorbim, vorbim, stau o clipa sa constientizez cum de fapt toata sala zumzaie, revin (mi-e sa nu fiu neatenta ). Schimb de mailuri si o senzatie ca vom fi intru totul sustinute :)

da… mai bem o cafea, ah, ce tare e faza asta, cei de la 08Agency au SRI-ul, credeam ca numai noi suntem coincidentele serii :) Bravos.

dada…si inca o sesiune de intrebari cu Adriana Saftoiu… destul de putin relevanta pentru brieful nostru (e greu sa empatizezi cu 10 briefuri deodata, that’s true) dar interesanta ca mod de a ne pregati

(inclusiv sufleteste) inainte de a ne arunca in gura lupului la prezentarea finala din mai.

Speram sa ne tina pe toti inca 3 saptamani ;)

So, sa fim cu fruntea sus until the end… and may the Green Energy be with us! :)

despre reputatie si alti demoni aprilie 21, 2008

Saptamana trecuta am participat la conferintele Blogs, Brands & Cookies si printre invitati au fost Simona Firtat (thegroup), Andreia Stefanescu (Cosmote) si Virgil Munteanu (FirstOneCommunication).

Prezentarea thegroup a avut ca punct central Reputatia (fie ea a unei companii sau a unei persoane publice sau…(fie!) a oricaruia dintre noi. Mi-am remintit de Exon Valdez si de toata harababura Tylenol (paracetamolul americanilor) din care Johnson&Johnson a iesit bazma curata numai pentru ca au avut curajul de a retrage toate flacoanele de pe piata si de a astepta sentinta (nevinovat!).

Am invatat ca e nevoie de 3 ani jumate sa-ti repari o reputatie…asta dupa ce pana acum credeam ca asta cu reputatie e, vorba aia “odata-n viata ti-o pierzi” si adieu!

se pare ca nu e asa… ma gandesc: poate schimbi cercul de oameni poate te muti in alt oras, in alta tara, sau poate ca un an trebuie sa dispari ca sa se linisteasca spiritele si apoi sa revii in forta sau… poate ca trebuie sa astepti momentul savuros in care opinia publica linseaza un alt tap ispasitor (oamenii uita usor de tine, se reorienteaza in functie de scandalurile zilei, n-ai de ce sa te stresezi prea mult).

Adrian Nastase: o matusa, o declaratie de venituri, alte picanterii, manevre politice, avizul celor care suspecteaza snobismul (aha, deci intentii de superioritate, nu?) din orice…

A fost un exemplu bun la capitolul “Oamenii care s-au retras de pe scena invadata de verze si care au revenit in forta’

In forta, dar nu brutal.

Ci mai subtil si cu atentie la fiecare parere in parte: un blog si cate un raspuns atent la fiecare comentariu adresat lui. Sa stii ca iti raspunde Nastase la bombanituri- te cam flateaza. Si in umflatul asta in pene de la care nu poti sa te abtii te trezesti deodata extrem de marinimos si ierti mai cu dare de mana, sau (cel putin) te trezesti cu o simpatie incoltita-n coltul gurii. “Hai ma ca-i de treaba, Nastase, asta!”.

Subiectivismul (ca in orice relatie, de altfel) merge ca pe roate. Mai ales daca tot ce ai e interactiune virtuala. Un blind date in care ai impresia ca stii suficient de mult despre moralitatea unui om. Sa recunoastem, poate ca te ajuta sa stii un pic mai mult decat daca ai devora toate stirile si talk-show-urile pe subiect.

De la asta insa am tropait spre alte nelamuriri. De ce e atat de importanta pentru noi (romanii) prestatia morala a unui om politic?

Care e dimensiunea reputatiei lui? Una ce include viata profesionala sau una ce include viata privata? ( e drept, in cazul Nastase intrebarea era daca si-a folosit avantajul profesional pentru un beneficiu privat: cu alte cuvinte. daca exista matusa Tamara). Dar am impresia ca ma pierd in rationament. Revenind:
Ma intreb doar de ce jurnalistii francezi sunt de curand calificati ca fiind parte dintr-o “natiune discreta”, pentru faptul ca Szarcozy s-a casatorit cu o doamna pe care toata lumea o poate vedea in diverse ipostaze pe net. De ce aspectele personale nu-i discrediteaza autoritatea politica? De ce prestanta privata nu este luata drept criteriu atunci cand ii sunt judecate competentele profesionale?
Si mai ales, de ce nu?
Un Szarcozy autohton ar fi devorat. Si aici nu mai tine explicatia cu metehnele jurnalistilor, nici ca “deh, asta cere publicul”…ci cred ca tine de noi toti.

Poate o sa invatam (desi ma tem ca va dura mai mult de 3 ani jumate) ca oamenii merita respectul nostru pentru mult mai multe lucruri decat detalii care (de cele mai multe ori) nu ne privesc dar de care ne agatam degetul acuzator. Competentele unui om nu ar trebui evaluate in functie de orice tip de criterii… asta imi aminteste de un mic joc la psihologie… va provoc:

mai jos sunt 3 descrieri ale unor conducatori politici. Pe care l-ai alege tu?
1. Bea whisky de 3 ori pe zi si doarme la pranz.
2. In facultate a fumat marijuana.
3. E vegetarian si nu bea alcool.

(in 1 sau in 2 era si o amanta pe undeva, dar nu as vrea sa gresesc inutil…)

My point is… cred ca nu se poate formula o regula generala. Sunt pur si simplu contexte in care nu poti sa extinzi calitatile/defectele unui om datorita unei simple perceptii. Ca ti-e simpatic, nu inseamna ca e si destept si s-ar descurca in situatii de criza… La fel cum (pe de alta parte) faptul ca e destept nu compenseaza faptul ca e prost crescut. Aici cred, si abia aici, putem vorbi de reputatie pierduta in ambele sensuri (privat si profesional).

PS1: By the way, Nastase chiar e de treaba: a fost prezent la breifingul de la comunicare politica in calitate de client. Chapeau! (spune ignoranta mea de participant).
PS2: 1- Roosevelt,
2- Lincoln (sper sa nu incurc 1 si 2, clasa a 12-a si orele de psihologie par asa indepartate acum…iar 3. Hitler.
Touche!

Must be the reason why I’m king of my castle aprilie 17, 2008

 

Gandindu-mă la conferinţele de ieri, îmi vine în minte un refren celebru: “must be the reason why I’m king of my castle”. Asta pentru că, de fapt, invitaţii au fost ca nişte regi ai castelelor pe care le-au construit în domeniile în care performează. Au venit la Olimpiadele Comunicării pentru a ne aduce veşti de la castel…sau, parafrazând-o pe Sorana Savu de la Premium Communication, chiar de la Casa Albă! Începând cu invitaţii din vibranta şi carismatica sferă a politicii şi încheind cu managerii agenţiilor de advertising şi de consultanţă în PR, cu toţii au dat senzaţia că posedă un castel imens. Audienţa întelege asta foarte repede…

 

 

Un castel se construieşte în timp…înseamnă efort, implicare…consecvenţă, perseverenţă. Ceea ce e important de înţeles este că fiecare castel este unic, are dominantele şi slăbiciunile sale. Fiecare campanie de Relaţii Publice este diferită, are strategii distincte; fiecare politician primeşte o “etichetă” de care, dacă o are deja, va încerca să scape, sau pe care, dacă nu o are, va dori să o primească; fiecare agenţie de advertising sau de consultanţă în Relaţii Publice se edifică în mod diferit. Câte castele! Şi câte turnuri de apărare! 

 

Ceea ce cu toţii au lăsat să transpară din discursuri a fost dorinţa de a prezenta cea mai solidă construcţie pe care au ridicat-o: nu e loc de modestie. Pentru că de asta avem nevoie, noi, cei care suntem în stadiul de schiţă a propriilor castele: avem nevoie de exemplele cele mai puternice, tocmai pentru a şti că se poate, pentru a putea lua un reper şi pentru a putea proiecta dincolo de ele. Avem nevoie să-i cunoaştem pe cei mai buni dintre cei mai buni. 

Ei bine…înţelegeţi, “acesta trebuie să fie motivul pentru care sunt stăpânii castelelor lor”…cât despre noi, cei noi, “acesta trebuie să fie motivul pentru care vom fi stăpânii castelelor noastre”…   

READY, STEADY…GO !!! AFTER THE ELEPHANTS !!! aprilie 16, 2008

 

Poate aţi auzit povestea acelor orbi care au încercat să identifice un elefant doar pipăindu-l. Unul din ei a pipăit coada şi a declarat că animalul e un şarpe. Celălalt a pipăit un picior şi a hotărât că este ,de fapt, un copac. Alţii au considerat că e un zid, un evantai sau chiar o suliţă. Conform dovezilor pe care le-a avut, fiecare orb considera că el are dreptate. Cu toate acestea, nici unul din ei nu a identificat corect elefantul. Atunci când se pune problema de a spune ce este comunicarea, chiar şi oamenii cu experienţă pot greşi. Unii spun că se referă la campaniile de advertising. Este adevărat, dar nu este numai atât. Alţii spun că trimite la comunicarea politică, ceea ce este adevărat, dar nu este numai atât. Unii spun că este PR. Este adevărat, dar nu este numai atât. Comunicarea înseamnă toate astea la un loc şi mai mult decât atât.

 Conferinţele Olimpiadelor Comunicării se aseamăna foarte bine cu situaţia orbilor… Comunicatori din toată ţara: Iaşi, Bucureşti, Braşov…ne adunăm ca să dibuim părţi din ceea ce domeniul comunicării  este astăzi… Înarmaţi cu mape de olimpici, cu badge-uri şi cu doldora de întrebări prin buzunare, am pornit hai-hui la “disecat” campanii…sau, parafrazând din povestea orbilor.. la “pipăit de idei”… lecţiile de disecţie pe care le-au susţinut cei mai buni strategi  de la Leo Burnett,  Idee,  Johnson&Johnson şi BBDO Romania converg, la final către o concluzie CNAsciană, dacă o putem numi aşa… căci moderatorul şi “concluzionatorul”a fost vicepreşedintele CNA, Attila Gasparik:  o campanie bună e o campanie care spune adevărul despre produsul sau serviciul pe care îl promovează… şi pe bună dreptate, la viteza cu care evoluăm… o companie care este conştientă de sine nu are timp de pierdut, promovându-se ca ceva ce nu este. Campaniile “disecate” au demonstrat, prin rezultate, că au fost aleşi oamenii potriviţi care să le construiască conturul…

 

CSR  e unul din subiectele arzătoare la ordinea zilei, pentru că e o modalitate de întărire a imaginii unei corporaţii sau, mai spun unii, un nou nume pentru manipulare… Astăzi, companiile se comportă ca membri fideli ai societaţii, personalizându-se  …“Managerii despre CSR: cât e adevăr, cât e manipulare? ” a fost numită conferinţa care i-a avut ca invitaţi pe managerii a 5 companii cu românesti de top: Tuborg Romania, UniCredit Ţiriac Bank, BRD-Groupe Societe Generale, Vodafone Romania şi Energy Holding Romania. Toate cele 5 companii demonstrează, prin proiectele în care sunt implicate, că sunt responsabile social…intervine aici o dilemă…care este gradul de implicare socială al corporaţiilor de astăzi comparativ cu implicarea Guvernului? Se poate vorbi despre o substituire a responsabilităţii Guvernului cu cea a corporaţiilor? Multe frământări în sala Nicolae Iorga…To be or not to be..this is the question … and the answer is… not: companiile nu au puterea necesară şi  nu este scopul lor să substituie angajamentele unui Guvern…ele acţionează la un nivel micro…ceea ce întreprind ele…este ca o picatură într-un ocean. Globalizarea contribuie… Motiv pentru care un parteneriat între Guvern şi companiile care sunt implicate în proiecte de responsabilitate socială, prin care acestea ar primi incentive fiscale, este cel mai potrivit, concluzionează cei 5 manageri…Şi mai mult, citându-l pe Roy Maybaud, vicepreşedintele Energy Holding Romania: “Business is business is business”.

Dar manipularea? Unde este? Că nu se poate face nimic în sfera publică, socială, fără care cumva să nu se ivească această dilemă…dilema manipulării…vălul fermecat al manipulării….Manipularea există, iar o modalitate prin care companiile pot diminua această eventuală impresie este CSR-ul intern. Pentru că totul porneşte din centru- e “drumul Centrului”-sau drumul dinspre centru.

Campaniile de responsabilitate socială vorbesc şi au un al doilea mesaj: ele transmit ceva despre valorile companiei, despre “core elements”. Pentru că, pana la urma, alegerea proiectelor de CSR se face în spiritul valorilor companiei- personalitatea companiei determină alegerea CSR. Şi din toată acestă poveste..unde este clientul?  Ce rol are el în alegerea CSR?  Unul simplu…el ar trebui de fapt să dicteze ceea ce CSR ar trebui să fie, pentru ca personalitatea companiei care i se adresează refractă în imaginea lui…

 

Elefanţii de azi au fost dibuiţi, dar nu în întregime ghiciţi… ăsta e şi farmecul…

Mâine?

Mai avem…alţi elefanţi la rând.